
Sunetul R nu vine. Când să intervenim și când să așteptăm?
Întrebarea pe care o aud cel mai des de la părinți: „Are 4 ani și încă nu spune R. Ce facem?" Răspunsul scurt: depinde. R e un sunet special — apare ultimul, e cel mai greu de articulat, și majoritatea copiilor îl învață spontan până la 5-6 ani.
Sunetul R necesită o coordonare neuro-musculară foarte fină a limbii. Copilul trebuie să poată ține limba ridicată în spatele dinților de sus și să o facă să vibreze controlat. E o mișcare complexă pe care copiii o învață gradual.
Reguli generale: la 3 ani, lipsa R-ului e normală. La 4 ani, mulți copii încă nu îl au — dar dacă restul vorbirii e clar, e OK să mai aștepți. La 5 ani, dacă R lipsește sau e distorsionat, e momentul unei evaluări. La 6 ani, intervenția este recomandată.
Când să intervii cu logoped
- 5 ani — R lipsește total sau este distorsionat puternic
- Copilul "înghite" R sau îl înlocuiește consistent cu altă consoană
- Copilul evită cuvinte cu R sau e timid când vorbește
- Au trecut mai mult de 6 luni fără progres
- Asociez R-ul lipsă cu alte sunete dificile (S, Ș, Z)
Exerciții simple pe care le poți face acasă
Pentru copii peste 4 ani, încearcă jocuri cu motorul (vrrrr, brrrr), maimuța mâncând (cică-cică), exerciții cu paharul cu apă (gargara). Nu cere să spună „R" izolat — frustrarea blochează progresul. Dacă, după 2-3 luni de joacă în fiecare zi, nu apare nimic — vino la o evaluare.
Etichete
